IN MEMORIAM FILIP TĂNASE (18. 09. 1928 - 01. 11. 2010)
Filip Tănase
Copertă carte
Prefaţă
Iată încă o carte menită să ne încânte sufletul, să ne facă mai frumoşi şi să smulgă din veşnicie o clipită mai lungă, prin care numele autorului va supravieţi posteriorităţii încă o vreme. Cartea lui Filip Tănase: Universul nuanţelor în arta cuvintelor, având un titlu cu pretenţii, este un studiu monografic despre propria sa creaţie. Fiind o lucrare de sinteză asupra vieţii artistice bucureştene, un zbor de cuc peste cetate, s-ar cuveni prezentată într-un studiu mai detaliat, dar spaţiul şi timpul nu ne permit, de aceea voi realiza o sinteză a sintezei.
Trăind în lumea intelectuală a Bucureştiului, ajungând la venerabila vârstă de peste 82 de ani, autorul devine un martor al istoriei, prezentând, sau reînviind în faţa noastră fapte, locuri, situaţii uitate sau neştiute de marele public. În calitate de umorist incurabil, de observator şi cronicar al lumii artistice, de moralist şi teoretician al acesteia, de cercetător şi istoric al artelor frumoase, autorul ne oferă o carte de mărturisiri despre propria sa creaţie, dar şi despre mediul artistic de la noi, bogat cu mari valori spirituale, despre condiţia artistului într-un mod ostil şi neprielnic, insensibil la creaţii artistice, fie ele superbe sau unice. De aceea şi cartea aceasta este ca o perlă căzută în mare, ca un meteor luminând în trecere un univers de întuneric.
Autorul, ca om al scrisului, trăitor prin redacţiile ziarelor şi cărţilor din capitală, mişcându-se în mediul artistic ca observator al epocii, evocă după ani şi ani cu nostalgie, în această carte document localuri (“Capşa” şi “Broasca verde”), edituri (“Scena şi Ecranul”), reviste (“Teatru”, “Cinema”, “Flacăra”), cu artiştii respectivi ai condeiului, scenei şi ecranului, imortalizaţi de autor în epigrame şi umor ritmat, în aforisme, maxime şi cugetări personalizate numite “filipisme scurtisme”, deplângând această lume dispărută, a “Micului Paris” dispărut şi el. Iată câteva “filipisme”: “Unii putrezesc în cimitirile eroilor, alţii în fotoliile parlamentarilor, de unde-şi conduc afacerile”. “Unii-s hărţuiţi de viaţa mizeră, alţii de amantele lor de-o vârstă cu nepoatele, care-i atrag în insulele Virgine, Malibu etc.” (Drama celor trei olimpuri muribunde).
Văzând lumea prin ochii umoristului, Filip Tănase, întocmeşte două tabele cu nume de artiste ale scenei şi ecranului care au promovat şi prezentat umorul privitorilor şi ale căror nume se termină în “escu” sau în “an”, aducând un omagiu femeii în viaţa socială. Ca teoretician al artelor, vorbeşte şi despre muze (rolul inspiraţiei în artele frumoase). (Mozaicul în artele frumoase). Ca istoric ne prezintă medalioane din categoria VIP-urilor sau a personajelor pitoreşti: cu umoristul Paul Nicolae Mihail în filmologia românească, cu cântăreţul Gică Petrescu, cu capul hoţilor din Rahova de Jos, Bebe Cazma şi nepotul acestuia, State Potcovaru, om de şatră, cărora Filip Tănase le închină versuri. Ne prezintă universul colorat al Cişmigiului inter şi postbelic şi cu lumea acestuia inconfundabilă.
Dar ambiţia mărturisită a autorului este de a face din această carte document o carte mozaic şi de a deveni un model literar, de a impune tinerilor scriitori mozaicul ca model literar de exprimare în literatura documentaristică şi aceasta ca expresie a contrastelor în universul globalizării. În ce constă această expunere originală în cazul lui Filip Tănase? În a folosi cu talent proporţia ingredientelor: fragmente de istorie a artei sunt împletite cu medalioane a monştrilor sacri ai scenei româneşti, cu vipuri adevărate, dar şi şmenari de mahala sau cu parlamentari profitori şi îmbogăţiţi ai timpului postrevoluţionar, cu observaţii pertinente despre artă şi artişti, prezentări de localuri pitoreşti, redactori, reviste, figuri celebre şi anonime defilând prin faţa noastră ca secvenţe dintr-un film documentar de reconstituire a unei epoci, a unei atmosfere, o memorie selectivă cu crâmpeie externe, aşa cum este viaţa celorlalţi, amestecate cu farmec şi pricepere de către Filip Tănase cu creaţii de-ale sale poetice de satiră şi umor (epigrame, „filipisme” etc), cu observaţii critice la adresa societăţii, semenilor, moravurilor, oferind de toate pentru toţi, dar într-un stil rafinat, pertinent, accesibil, interesant, uşor de parcurs. Să nu ne înşele aparenţele, căci nu e vorba de superficialitate, deoarece conţinutul este în tonuri grave, serioase, semnificative, reprezentative. Este o lume cât se poate de serioasă, chiar tristă şi dramatică, dar văzută prin ochii veseli ai unui umorist optimist care vrea cu orice preţ să ne umple sufletul cu lumină şi când suntem melancolici sau trişti. Artistul fiind convins că „viaţa nu este doar cea pe care ai trăit-o tu, este cu mult mai mult, este arta de a şti să o povesteşti frumos, cu nuanţe artistice, cu jocuri de imagini, care să contureze estetica acestei arte şi să-i dea eleganţă, s-o umanizeze, pentru că ea este destinată numai oamenilor şi nu necuvântătoarelor. Are ca destinaţie echilibrul şi armonia sufletului”.
Stilul literar (liric sau jurnalistic) se împletesc la Filip Tănase cu stilul ştiinţific. Vorbind despre imagistica artistică, despre conciziunea imagisticii cartea sa devine una ştiinţifică, pledoria sa teoretică devenind un curs universitar folositor studenţilor la arte. Dialogurile sale cu scriitorii şi umoriştii Ştefan Durlai, Ion Dobre, Mihai Traistă pe teme de teorie a artei o îmbogăţesc şi mai mult; cu ultimul dintre ei are un dialog imagistic materializat prin piesa umoristică Robotul.
„Filipismele” abundă benefic şi copleşitor peste tot prin carte precum florile pe câmpuri primăvara, precum cântecul păsărilor în dumbrăvile însorite după o vreme urâtă.
Autorul unei astfel de cărţi este greu de încadrat într-o categorie tradiţională a scrisului. Citind Nostalgia celor trei mari drumuri dunărene ai spune că e un poet liric sentimental. Citind aforismele sale culese şi adunate în cartea sa de prin ziarele ale cărui colaborator a fost şi în care a publicat foarte mult, ai crede că autorul e un mare cugetător. Cunoscându-i epigramele din multele lor apariţii ai zice că e un mare epigramist. Dar Filip Tănase este scriitorul complet care a cochetat cu stiluri şi genuri, cu umorul, mai ales şi cu jurnalistica tot timpul şi care nu se închistează în chingile unor rigori fixe şi mărginite, rupând zăgazuri şi inundând câmpuri uscate şi însufleţindu-le.
Ion Prelipcean
..............................................................................................................
Nostalgia celor trei mari drumuri dunărene
de Filip Tănase (filipisme)
Din orice munte făceam deal,
Şi anii-aceia plini de poezie
Îmi erau crez şi ideal.
În anii plini de transformare,
Fluviul care ecoul mi-a purtat
A rupt din mal cu-nverşunare
Şi când a biruit, s-a revărsat.
În anii-aceia plini de umblet
Şi dorul ce l-am cunoscut,
Dunărea îmi era în suflet
Şi Dunărea îmi era scut.
În anii-aceia plini de freamăt,
De regăsiri nemaivăzute,
Uitam că viaţa este-un geamăt,
Uitam durerile trecute.
În anii plini de nebuloasă,
Eu savuram Dunărea mea,
Ardea în mine maiestuoasă
Flacăra vieţii, ca o stea.
În anii plini de tinereţe
Când inima-mi dădea în clocot,
Dam marii fericiri bineţe,
Simţeam o Dunăre în ropot.
În anii de speranţe plini
Cu soare arzător pe cer,
Luam trandafirii fără spini,
Vrând Dunării să îi ofer.
În anii cu gânduri perene
Când tinereţea-mi da bineţe,
Făceam trei poduri dunărene,
Trei poduri mari europene.
Se duse totul ca o apă
Şi în nemărginita-i cale,
Cu fiecare ceas îngroapă
Valoarea tinereţii sale.
Dar inima din tinereţe
Nu ţine cont că-mbătrânesc,
Şi-n marea plină de tristeţe
Nu mai am timp să o iubesc.
Epilog
De ce-mi dispar mereu confraţii
Şi nu e pentru prima oară,
Aştept în fiecare seară
Acelaşi tren, aceeaşi gară.
Scrisă la 18.09.2008( 80 de ani)
-
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu cu 1 oră în urmă
- ”Sub presiunea atâtor boli de care sufăr, în ultimul timp am lucrat şi câte 16-18
ore pe zi. O parte din lucrările inglobate aici au intrat prin revistele Rebus
şi în Europa, Canada ,SUA de unde am primit uneori aprecieri de la diverşi
confraţi.
În munca mea m-a ajutat imens de mult soţia mea cu scrisul la computer şi cu
critica ei artistică permanentă.” (Citat din altă scrisoare primită de la Don Felipe, 27 0ct.2010)
Sincere condoleanțe, stimată doamnă, Cornelia Filip! Voi fi alături de dumneavoastră (cu gândul) pe drumul eternității celui pentru care ați trăit 32 de ani numai și numai pentru el, fiindu-i și secretară de redacție, înafara prefesiei dumneavoastră de chimistă. Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere de a rezista în fața stresului și emoțiilor din această perioadă grea! Cu deosebită prețuire, Lucreția Berzintu.
-
Comentariu publicat de Petre Violetta cu 1 oră în urmă - Papa Felipe a lăsat în urma sa lacrima de plâns...deşi a fost un izvor nesecat de umor...Plecarea lui în lumea de dincolo a lăsat pustiu în sufletele noastre, a acelora care l-au iubit şi preţuit şi nu numai...
A trăit frumos şi a împărţit din frumuseţea sufletului, cu generozitate, prietenilor dragi...
Între mine şi Papa a existat o relaţie specială dintre părinte şi fiică...m-a adoptat virtual şi m-a învăţat să nu răspund la provocări şi să-mi urmez drumul cu bucurie şi dragoste de viaţă...
Nu-l voi uita niciodată!
Dumnezeu, acum, sunt convinsă că râde...cu Papa Felipe...
Cu durere în suflet, Violetta, fiica adoptivă
-
- ”... am făcut parte din echipa marelui Dorin Pavel care a fost un cercetătăor de mare anvergură, directorul Inst. de Cercetări hidroenergetice, un om de o valoare internaţională. Am lucrat sub aripa dumnealui care era şi profesor la facultatea de Construcţii hidrotehnice grele, specialitatea poduri . N-a fost membru de partid şi cu toate astea era foarte respectat şi tratat la valoarea dumnealui, a fost respectat pentru munca sa. Era o valoare europeană căruia i se acorda cinstea şi onoarea în toată Europa, participând la înalte lucrări. Vorbea franceză, engleză perfect. Cânta la pian şi la chitară cu Beno Schwartz, făceau grafică, sculptură împreună, iar Beno a fost pentru mine un fel de Dumnezeu. Pe lângă faptul că a fost primul pe facultate, era plin de modestie, o modestie a savantului şi nu a umilitului, lui i-am dedicat acel univers al modestiei...
Soarta mi-a adus un pogon de diagnostice urâte: hernie hiatală cu reflux esofagian, hepatita C, psoriazis, o boală de piele canceroasă mai domestică decât altele(epiteliom bazo celular) o tumoră canceroasă pe ficat şi-n ultimul timp în spatele tumorii litiază biliară care nu-i operabilă fiind poziţionată în sfera de activitate a tumorii. Din acest motiv nu mă pot opera deloc, pentru că dacă era numai una din ele, tot mai trăiam vreo 2-3 ani.
Acum m-au invadat durerile peste tot şi nu mai e nimic de făcut.Dar până la urmă trebuie să mă împac cu situaţia că nu sunt eu buricul universului, că lumea nu începe şi se termină de la mine şi că fiecare om este muritor. Şi cei mai dictatori tot în pământ au intrat şi vor intra. Pe unii îi mai ştiu istoria, pe alţii nu. Pe mine mai mă ştie lumea prin trei opere făcute împreună cu Beno: podul de la Giurgiu, Hârşova şi de la Cernavodă.
Vreau să vă rog ca de această carte să beneficieze un cămin de bătrâni sau alţi oropsiţi, ocazie cu care să mă cunoască fostele victime ale imperiului holocaustului, o asemenea criminalitate mai mare ca asta n-a existat. Mă feresc să vă ţin lecţii şi v-aduc doar în fugă aminte că evreii din România au lăsat în urma lor opere alese, ştiinţă, artă şi cultură şi v-arăt doar un singur caz: marele Elias care a cedat toată averea statului român când era pe patul de moarte. Aşa încât completez doar o părticică din demnitatea acestui mare om de onoare...
Cu aceasta închei confesiunea mea şi vă mărturisesc simplu de tot că-n fiecare secundă cât mai am de trăit pentru mine, doamna Lucreţia Berzintu este un înger spiritual artistic.
Cu totală stimă şi preţuire
Filip Tănase
P.S. M-am străduit să mă comport în societate în aşa fel încât şi atunci când n-oi mai fi până şi duşmanii mei să-mi regrete moartea şi să-şi regrete răutăţile. N-am provocat şi n-am răspuns la provocări.Deşi n-am dus lipsă nici în Literatura şi umorul, rubrică pe care mi-a creat-o Emanuel Pope căruia-i port stimă pentru ce-a făcut pentru mine.”
Să fii binecuvântat, maestre Don Felipe! Dumnezeu să te odihnească în pace!
-
Comentariu publicat de Dorina Sisu cu 5 ore în urmă - Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Condoleante familiei!
-
Comentariu publicat de Emanuel Pope cu 15 ore în urmă - Deja vă simțim lipsa si umbra singurătății crește pe zidul cetății. Nu vă vom uita, Maestre!
-
Comentariu publicat de Constantin P. Popescu Cu 1 zi în urmă - O părere de rău şi un regret şi din partea mea. Sincere condoleanţe familiei şi să-i fie sufletul călăuzit în lumină.
-
Comentariu publicat de maria sava Cu 1 zi în urmă - Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei!
-
Comentariu publicat de Dimitrio Cu 1 zi în urmă
- Ştergere comentariu Ultimul cadou pe ultimul drum ,prietene trăieşti în noi toţi cît vom trăi şi noi ! VEŞNICĂ POMENIRE, FILIP TĂNASE ,DRAG PRIETEN ULTIMA LACRIMĂ NU A FOST DIN CAUZA RÎSULUI !
-
Comentariu publicat de Doina Manea Cu 1 zi în urmă - Nici mie nu-mi vine să cred, deşi citisem că este bolnav ... Condoleanţele mele soţiei şi familiei. Dumnezeu să-i primească sufletul cu pace şi bucurie, va avea un companion special.
Tristă zi.
La fel ca şi Vali, o lacrimă, un gând pios.
-
Comentariu publicat de Vasilica Ilie Cu 1 zi în urmă - Nu-mi vine sa cred! Zilele trecute imi facuse cadou 3 fundite rosii; asa facea dansul, imi trimitea 3 cadouri, unul dupa altul, era foarte darnic, nu numai cu mine, dar nu m-am suparat niciodata! Ii citeam catrenele cu placere chiar daca nu lasam semne intotdeauna. Stiam ca nu se simte bine, chiar i-am urat multa sanatate, zilele trecute. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei! O lacrima si un gand pios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu